ivory skin

tu - martor al meu fără ochi mă privești
și mă umpli cu lene!
mă indemni neîncetat
să te prind - un năvod într-un cântec
Încolăcită în juru-mi stă ziua
Ziua - în opt dulci decade.
Numărul meu te ancorează în pustiu.
Tu- martor înveninat
Mă lași pradă lor, într-un alt năvod al altui cântec.
Numărul meu nu e de ajuns
căci e decădere și dispreț și fugă.
Dar iată - țărmul!
aluneci spre piatra morții mele
și o înghiți fără cuget.

apologia

ce mai ai când nu mai ai nimic?
când ce ai e ce nu ai
când nimic e ce ai
și ce nu ai?

ce mai ai dincolo de ea?
când ai fără ea
când având nu o ai
dar dincolo de ea o ai

cine ești când nu te vezi?
când ce vezi nu ești
când ești ce vezi
și nu vezi că esti

când o să da fără de nu?
cand până la da e nu
când pentru nu
trebuie să da.

ce vezi dincolo de ea - de frumoasa, interzisa ta cale?
ce vezi în ea
când ea e ce vezi
ce ai, când e da?

nu
nu
nu
nu
calea te părăsește când nu e a ta.

Nu

Furiosul lui trup
îl purta împotrivă-i
pe calea nemuririi,
înspre lumina nesătulă -
veșnica lumină.

Împăcatul lui gând
îl purta pe valuri
de smoală și de moarte
de foc mistuind
veșnicul foc.

Nunta ei -
nebănuita lui fugă
încremeneau zarea.

Vreți să ascultați o poveste?

alint

În formă sau în sunet
aleargă nebănuită pofta.
a ta
în ea.

Fugar fără fugă
dormea laș în el
tacerea lui
din ea.

Netrecută punte - nevisat izvor
Călca peste valea
plăcerii lui
în ea.

În ea - în răcoarea nesfârșitelor patimi
nedoritelor doruri
ale ei
ale lui.

Înalță gândul - zidește-l
și cântă-l!

postum

umbra mea nebuna
a fugit de mine
a fugit,
a alergat fara oprire
si a desenat cu
sangele meu - inutil de acum -
cercuri spre tine

inaltam amorul meu nebun
il inaltam cu mine
il inaltam,
il aruncam mai sus de lume
si il urmam
in zbor nebun spre tine.

cu o crunta cadere -
o nunta -
amorul meu nebun
mi-a prins din urma umbra
si in cel de pe urma cerc
te-a dezarmat.

Lanturi

Sporovaiala cucuvaielor pe gard,

a vrabiilor electrice in cor

il ajungeau in inima

zelosului talaz,

in inima tacutului mister.

Smulgeau cu fiecare sunet

o lumina

si-o imparteau in mii si mii de zari

El era orb acum

de raza nesfarsitei sale patimi.

Inima lui plina de cantec

nu-si mai gasea trupul -

sa-l poarte in zbor

peste intinse si bogate talazuri

ale nesfarsirii ei.

Ademenirea ei nu mai gasea

usa trupului tacut -

incuiata pe dinauntru.

ceremonia mortii lui il consuma frenetic.

Un dans electric il chema nestavilit

in cercul odioasei sale

alegeri dintai.

34 de morti adormite

Si tu? Si eu!

fara ea nu e chip,

Pentru el nu e timp.

Pentru el totul e scris

de la bun inceput.

Valul de lumina nu ineaca

Valul de lumina umple.

Caci ce ti-a fost luat

pe cand nici nu stiai

nu te poate ucide

cand se umple din nou de tine.

Nu cazi, nu vrei, nu poti.

Te vezi, te legi, te orbesti.

Nu.

Nu e emotie. caci emotia

nu-si are centrul in refuz.

"despre mine am sfarsit vorbind despre tine"

"eu nu aveam timp sa-mi fauresc o lume proprie; trebuia sa stau incremenit ca Atlas, cu picioarele pe spinarea elefantului, iar elefantul, cu picioarele pe carapacea broastei testoase. daca m-as fi intrebat pe ce se sprijina broasca testoasa, as fi innebunit"

" nu cutezam sa ma gandesc la nimic altceva decat la fapte . ca sa pot trece dincolo de fapte, ar fi trebuit sa fiu un artist, or, nu devii artist peste noapte. mai intai trebuie sa fii strivit, sa-ti vezi punctele de vedere conflictuale anihilate. trebuie sa fii aneantizat ca fiinta umana pentru ca sa renasti ca individ. trebuie sa fii carbonizat si mineralizat pentru a putea sa rasari apoi din ultimul numitor comun al eului tau. trebuie sa treci dincolo de mila, ca sa poti simti cu insesi radacinile fapturii tale. cu fapte nu poti construi un cer nou si un pamant nou. nu exista fapte, nu exista decat faptul ca omul, fiecare om de oriunde din lume, se gaseste pe drumul sau spre ordinea suprema. unii merg pe drumul lung, altii o iau pe scurtatura. fiecare om isi modeleaza singur destinul, in felul lui, si nimeni nu-l poate ajuta, decat aratandu-i bunatate, generozitate, rabdare."

(Henry Miller)

"ti-e sila de tine? de ce nu mori in tine si apoi sa renasti? " (I.S.)

sevraj

nimeni nu e dator pentru tine. nimeni nu se bucura pentru tine, iar daca esti un gunoi, tu esti propriul tau gunoier. iti hranesti egoist placerile trupului, musti lacom din orice fruct pentru care nu trebuie sa lupti. esti puternic si orgolios sa spargi dintr-o privire pietrele cu care ei arunca in tine, dar esti atat de las, de neputincios, un vierme lipit de pamant, incat nu poti sa ridici singur pietrele sa le tii mandru in mana, sa ii scutesti de efortul de a ti le arunca. esti orb. daca ai vedea, ai musca din aparentele pietre si ai vedea ca-s dulci ca merele cu care te hranesti constant, fara sa te intrebi de viermele ce are cuib la radacina pomului. nu-i nimeni de vina. nu-i absolut nimeni de vina. nu le poti pasa lor vina, pentru ca nu au avut-o nicio secunda si le e complet straina. motanul fioros baga spaima in soarecii casei. tot ce sunt ei inseamna lupta si fuga, incercari de evadare si ascunzatori mai bune. motanul asta e drama lor. ce n-ar da sa ii lase o clipa, macar o clipa, sa se plimbe linistiti prin hrubele intunecoase, sa ia cea mai mare bucata de cascaval ranced, nu doar o amarata coada de cireasa prinsa in zborul fugii nebune spre cea mai apropiata gaura. ce n-ar da!!! cum ar mai juca tontoroiul pe cutiile de conserva! cum ar sta cu burta la soare si ar da o raita prin imprejurimi!!! intr-o buna zi, de niciunde, fiorosul animal biped, ratiunea intruchipata intra in cutia aia metalica, infernala, un iad pe roti, moarte sigura in pachete promotionale... azi in pachet e un motan fioros. acum zace pe asfalt, bazait de cateva muste fara respect de sine. e nemiscat. mustatile pleostite, ochii, atat de ageri candva, zac acum pe caldaram, scosi complet din orbite. promotia l-a eviscerat azi pe fiorosul nostru motan. multi motani smeriti zac pe asfalt mereu, dar cati soareci joaca tontoroiul pe cutii de conserva? exact. sunt socati, nu indraznesc sa mearga sa ia cascavalul. viata lor e fuga, e lamentarea, e eterna vaicareala, mirosul imbietor de cascaval, dar dulcea resemnare a cozilor de cirese. nu, nu pot trai asa. nu pot merge linistiti pe trotuar. ei sunt soareci, soarecii fug speriati de cand e lumea. de cine sa fuga acum? uite-l! zace acolo, fara suflare. atat de feroce, atat de neinduplecat, dar atat de necesar. niciun alt motan in preajma. nu-i problema, vom gasi altul. ne parasim hruba noastra intunecata, emigram spre un alt teritoriu al fricii, un alt taram in care sa nu intram in colaps, vazandu-ne responsabili, raspunzatori, la carma propriei noastre vieti. nu, nu putem accepta ca e doar cascavalul mai mare ca noi, ca orgoliul nostru ne-ar exploda prin pori daca am recunoaste ca numai neputinta noastra si ea singura ne impiedica si impotriva ei trebuie sa luptam. nu. trebuie sa fugim. gasim noi pe urmatorul motan sa dea un sens alergarii noastre penibile, complet inutile. cu ce e de vina urmatorul motan? nimeni nu taie aripile unei omizi doar pentru a curma zborul viitorului fluture. omizile se tarasc si sunt calcate in picioare. e munca lor. nu poti, nici sa vrei, sa iei un ac si sa-i cosi aripi. isteriile ulterioare ale omizii sunt doar praf in ochi, in care nici macar ea nu mai crede. si atunci? apuca-te sa-ti faci coconul, pentru ca numai tu esti dator pentru tine.

odă batshebei

În timp, cercul tău
ne cuprinde pe toţi.
în timp, puterea ta
rupe lanţurile ce ne leagă de cer.
Eliberare în mizerie.
Eliberare in DO
şi moarte in SI.
În timp, ultimul DO începe jocul.
Am cîştigat prima rundă
când primul meu DO
nu-ţi cunoştea cercul.
În timp, câştigi ultima rundă
cănd ultimul tău DO
e cel ce sparge sticla.
...................................
Liber. Liber - şi cel de pe urmă evadat încheie
fuga la marginea ringului.
Acum tăcerea e cruntă,
Dar cât de dulce a fost
primul, naivul si penibilul DO!

ultimul act, ultima scena

"cand eram flacau la mama,
hei, ce ploaie si ce vant!
dam si eu prin fete iama,
fiindca ploua pe pamant!

iar cand mi-a mijit mustata,
hei, ce ploaie si ce vant!
tot in ras am luat viata.
fiindca ploua pe pamant.

dar de cand m-a ars napasta,
tii, ce ploaie si ce vant!'
si mi-am luat si eu nevasta,
ploua-ntr-una pe pamant.

si de-atuncea, lua-o-ar gaia,
fie ploaie, fie vant.
beau si eu cat toata ploaia
care cade pe pamant.

Piesa-i gata, trag oblonul.
Tii, ce ploaie e afara!
daca v-a placut bufonul,
mai poftiti si maine seara!"

"A douasprezecea noapte" W. Shakespeare

Ramintki - poetul frumos si nebun al marilor orase

• " Toti neispravitii traiesc numai cat si-au pus in gand"
• " Nasterea este ignoranta si inocenta, dar moartea este numai ignoranta"
• " Si iata ca acum, moartea, care latra pierdut in fiecare om fara ca urechea sa inregistreze necontenita ei biruinta, se ridica in el, vie si apasatoare, fara trup, idee a dezastrului in succesiune"
• "viata nu merge in fiecare moment in picioare, cade, merge si de-a busilea, e rea, artagoasa,, nesuferita, mincinoasa, plina de praf, tavalita prin gunoaie... dar intr-o zi o vezi -Doamne Dumnezeule! - din nou, atat de frageda si de duioasa ca un ied iesit dintr-un rau"
• "Daca ai murit, inseamna ca ai fost dator cu o moarte, si cand esti dator inseamna ca ai risipit, c-ai trait fara capatai..."
• "mie mi se cuvine singuratatea, numai eu o inteleg si astept, in mijlocul ei ma pot citi"
• " Noi suntem sfintii gunoaielor si voievozii paduchilor, trosnind din plosnite ca din flinte. Noi suntem frumosii nebuni ai marilor orase"

Fanus Neagu

trecator banal

De morti intrebam doar atunci
cand zborul ne e tarana.
de morti intrebam doar atunci
cand plutim fara noi.
cand prin venele noastre
curg rauri intregi de taceri.
de morti intrebam dar atunci
cand nu mai stim sa fim vii.
Mortii nostri sunt rime
ale bucuriei ce crapa huma .
mortii sunt paznicii rochiilor noastre de mireasa
Un mars hotarat al nostru in ei.
nu mai intrebam de morti de la o vreme.
caci intr-o inlantuire funebra - noapte a nuntii -
vremea noastra devine vremea lor.
nu mai intrebam de morti
caci raspunsul suntem noi.

Înmărmurire

nu pot să mor in mine
şi să renasc.
nu pot sa mor
caci eu
sunt piatră şi plumb şi scoarţă de copac.

nu pot să mor in mine
şi sa renasc.
Nu pot, nici dacă vreau.
caci mie
soarele-mi ridică ochii înspre beznă
şi murmurul de pietre ma îneacă.

Nu pot să mor în mine
şi să renasc
nu pot să mor
pentru ca iarba din mine creşte la fiecare pas
şi apa îmi dă aripi
să mor, mai curând, în tine.

nu pot sa mor în mine
şi să renasc.
nu pot să mor
căci sunetul tău mă ucide deja
În tăcerea ta ard fără flăcări si fără tine nu mor.

nu pot să mor in mine
şi să renasc
nu pot să mor
căci nu mă mai găsesc in pietre, în plumb, în scoarţa de copac.
iar fără de mine nu pot muri.

evadare din eden

din piatra adanca si seaca de dor
Imi cânți.
Acordurile fug nebune, inecate in pacatul meu.
Ma ridic din cripta de frunze si sunet -
din piatra adanca si seacă de dor
Imi cânți.

dansul mortii noastre -
furie prinsa-n lanturi, nebună, indrazneață.
Un zbor tăcut al sunetului vieții din el din ea
din zid
imi cânți.

pe corzile imblanzite cu aspru fum de zori
aleargă tot ce ai
tot ce ai avut
din veac si până azi
din adânc
îmi cânți.
Și in cântec îngheț spre nemurire
și joc
și cânt.

Îmi cânți in tăcere din tăcere întru furiile mele înabușite.

despre cum a refuzat sa traiasca

Sămânţă din sămânţă.
imbrăţişează zorii.

tăcerea lui : fără noapte, fără somn
fărădelegea - trupul pustiit, visul inert, gândul mocnit.

cuvântul lui: fara moarte, fără drum
fărădelegea - trupul mistuit, visul nestăvilit, gândul fără leac.

avântul lui: fără aripi, fără zbor
fărădelegea - trupul secătuit, visul muribund, gândul arzând

păcatul lui: fără teamă, fără dor
fărădelegea- niciun trup, niciun vis, niciun gând

lepadare

scos din mine ma revars in clipe
inghetate pe panta absurdului.
fugarit de vise, sunt taiat in bucati
straine una de alta
si aruncat in cusca leilor.
Posibilul meu ma ingroapa,
imi e propria-mi pierzare.
ma spintec eu singur
si ma arunc vantului.
Pulbere de zare scot din stanca
si hranesc cu ea corbii.
un zid intre el si ea,
zidit fara jertfa.
revad cu dulci glasuri cum cantecul
isi canta povara inapoi in mine

neliniste metafizică

"Neliniste metafizica - sa simti ca lumea e fara margini, ca suntem atat de mici, ca frumusetea are pete si e trecatoare, ca dreptatea nu se poate realiza, ca nu putem sti niciodata adevarul.
Sa fii - din cauza asta - trist.
Sa iubesti florile. " Camil Petrescu

"Cand ai trait o viata printre lucruri si fapte aspre, purtandu-ti coltii condensatei tale singuratati , cand ai trait razboiul, dandu-ti seama ca civilizatia e o pictura, nu un organism viu, tenul unui fard, nu al sangelui, cand ai simtit mereu ca fiecare om, prieten ori dusman, e un copac vasal al codrului promordial la umbra caruia, in loc de banca un lup asteapta, in crengile caruia, privighetoare, o gorlia clipeste lubric; cand te-ai deprins sa nu mai socoti viata ca un manunchi de flori, idilic cules de ingeri si prefirat din poala lui Dumnezeu, ci ca o absurda indarjire milenara intr-o vasta indiferenta spatiala si cand suieri melodiile muzicii ca sa nu scuipi si-ti apleci ochii pe file ca sa-i speli de viata, nu ca s-o gasesti acolo - e ciudat, foarte ciudat, sa simti fragezimea unui zambet omenesc harazit tie". I. Teodoreanu

second-hand drummer

functionam ca masini angrenate spasmodic
intr-un vartej schizofrenic.
functionam ca ciudate manere de usi,
care, apasate, incuie usa si mai tare.
functionez ca o apa in care te arunci
si arzi instantaneu.
functionezi ca muzica
pe care vreau sa o am si nu pot.
functionam ca o clipa suspendata
intre timp si netimp.
functionez ca pasul pe care-l faci in abis, unde mori.
functionam, fara cap si fara coada,
in vartejul nuntii eterne cu visul.

pe un vas de croaziera

e otrava in cupa, nu bea!
sau bea si zboara!
inalta-te purtat de-un zambet.
crunta agonie peste cantul tau.
e-un sunet care zbiara mut.
insemnele caderii pe coaja ta de falnic stejar
stau drept marturie a setei nebunesti ce te-a facut sa bei.
o clipa-doar o clipa sa-ti tragi sufletul ti-ai luat
si totul s-a facut cenusa.
curgerea ta e lepadare.
esti gol.
insemnele caderii pe coaja ta de falnic stejar nu-ti mai acopera duhoarea.
zborul tau se indoaie
sub cantecul de nunta cazi-toporul te alinta dulce.
sfarsitul tau nu e sfarsit
caci lemnul naste lemn.

juramant de tacere

fuga pe apa
fuga pe nor
ating in tacere fierul aprins
fuga funebra.
Incet aleg sa cobor
in focul inca nestins
ce arde mocnit, ce ma aprinde usor,
fuga pe roua, fuga pe nor.

arid e pamantul spre care fug neoprit
si furtuna tacuta ma pandeste usor.
arida e calea si uscat e pamantul in care ma aseaza sa mor.

furia inocenta ce mocneste in mine
ma imparte in bucati
si le arunca in zare.
Din tacerea mormantului meu rasare
mireasma noptii straine spre care
fug pe roua,
fug pe nor
fug in tacere in foc unde ma asez si mor