sevraj

nimeni nu e dator pentru tine. nimeni nu se bucura pentru tine, iar daca esti un gunoi, tu esti propriul tau gunoier. iti hranesti egoist placerile trupului, musti lacom din orice fruct pentru care nu trebuie sa lupti. esti puternic si orgolios sa spargi dintr-o privire pietrele cu care ei arunca in tine, dar esti atat de las, de neputincios, un vierme lipit de pamant, incat nu poti sa ridici singur pietrele sa le tii mandru in mana, sa ii scutesti de efortul de a ti le arunca. esti orb. daca ai vedea, ai musca din aparentele pietre si ai vedea ca-s dulci ca merele cu care te hranesti constant, fara sa te intrebi de viermele ce are cuib la radacina pomului. nu-i nimeni de vina. nu-i absolut nimeni de vina. nu le poti pasa lor vina, pentru ca nu au avut-o nicio secunda si le e complet straina. motanul fioros baga spaima in soarecii casei. tot ce sunt ei inseamna lupta si fuga, incercari de evadare si ascunzatori mai bune. motanul asta e drama lor. ce n-ar da sa ii lase o clipa, macar o clipa, sa se plimbe linistiti prin hrubele intunecoase, sa ia cea mai mare bucata de cascaval ranced, nu doar o amarata coada de cireasa prinsa in zborul fugii nebune spre cea mai apropiata gaura. ce n-ar da!!! cum ar mai juca tontoroiul pe cutiile de conserva! cum ar sta cu burta la soare si ar da o raita prin imprejurimi!!! intr-o buna zi, de niciunde, fiorosul animal biped, ratiunea intruchipata intra in cutia aia metalica, infernala, un iad pe roti, moarte sigura in pachete promotionale... azi in pachet e un motan fioros. acum zace pe asfalt, bazait de cateva muste fara respect de sine. e nemiscat. mustatile pleostite, ochii, atat de ageri candva, zac acum pe caldaram, scosi complet din orbite. promotia l-a eviscerat azi pe fiorosul nostru motan. multi motani smeriti zac pe asfalt mereu, dar cati soareci joaca tontoroiul pe cutii de conserva? exact. sunt socati, nu indraznesc sa mearga sa ia cascavalul. viata lor e fuga, e lamentarea, e eterna vaicareala, mirosul imbietor de cascaval, dar dulcea resemnare a cozilor de cirese. nu, nu pot trai asa. nu pot merge linistiti pe trotuar. ei sunt soareci, soarecii fug speriati de cand e lumea. de cine sa fuga acum? uite-l! zace acolo, fara suflare. atat de feroce, atat de neinduplecat, dar atat de necesar. niciun alt motan in preajma. nu-i problema, vom gasi altul. ne parasim hruba noastra intunecata, emigram spre un alt teritoriu al fricii, un alt taram in care sa nu intram in colaps, vazandu-ne responsabili, raspunzatori, la carma propriei noastre vieti. nu, nu putem accepta ca e doar cascavalul mai mare ca noi, ca orgoliul nostru ne-ar exploda prin pori daca am recunoaste ca numai neputinta noastra si ea singura ne impiedica si impotriva ei trebuie sa luptam. nu. trebuie sa fugim. gasim noi pe urmatorul motan sa dea un sens alergarii noastre penibile, complet inutile. cu ce e de vina urmatorul motan? nimeni nu taie aripile unei omizi doar pentru a curma zborul viitorului fluture. omizile se tarasc si sunt calcate in picioare. e munca lor. nu poti, nici sa vrei, sa iei un ac si sa-i cosi aripi. isteriile ulterioare ale omizii sunt doar praf in ochi, in care nici macar ea nu mai crede. si atunci? apuca-te sa-ti faci coconul, pentru ca numai tu esti dator pentru tine.